Loading...
Istoric al Festivalului Sarmalelor

Istoric al Festivalului Sarmalelor

Se organizează în fiecare an, în al treilea sfârşit de săptămână din luna septembrie.

Image

Istoricul festivalului îşi are începuturile în urmă cu peste 14 ani, cu ocazia unui simpozion internaţional cu tematica turismului rural, desfăşurat tot la Praid. Prezent la dezbaterile din cadrul acestui simpozion, s-a propus ca românii şi maghiarii, să lase deoparte neînţelegerile şi să se intreacă într-un „război” culinar pe ţărâmul sarmalelor, bucate tradiţionale cu care se laudă ambele bucătării.

„Provocarea” a fost acceptată şi astfel primul festival avea să se organizeze la Pusztamérges – Ungaria în 1994, anul urmator locul desfăşurării devenind Praid - Romania. După o perioadă de 4 ani, timp în care festivalul s-a organizat alternativ în Ungaria (Pusztamerges) şi România (Praid), începând din 1998, localitatea turistică harghiteană a devenit gazda permanentă a festivalului în fiecare an.

De atunci, la fiecare ediţie vin la Praid atât reprezentanţii localităţilor învecinate cât şi participanţi din aproape toate regiunile ţării şi din străinătate, în special din Ungaria.

Programul include spectacole folclorice cu ansambluri de dansatori, muzicanţi, fanfare din localităţile de unde vin concurenţii, toate la un loc prezentând obiceiurile şi valorile culturale din ţinuturile lor. De asemenea sâmbăta seară se organizează în fiecare an un concert cu formaţii pop-rock din România şi Ungaria.

Image

Totodata, în a 3-a zi a festivalului se organizează concert de muzică clasică în salină, în capela ecumenică din subteran, şi o recepţie cu bufet suedez şi program folcloric în salină, iar la suprafaţă se continuă cu o zi pentru copii, cand sunt prezentate obiceiuri şi îndeletniciri populare mai vechi. Copii, chiar şi adulţii pictează mobilă, sculptează în lemn, prelucrează iască… După masă probe de îndemanare. Seara se termină cu un concert şi spectacol de lasăre.

Pe lângă voia bună pe care o crează, festivalul urmăreşte consolidarea relaţiilor culturale între regiunile participante, precum şi conservarea tradiţiilor culinare prin promovarea unor foarte populare „minuni” gastronomice – Sarmalele, un fel de mâncare care permite multă inventivitate, originalitate şi diversitate a sortimentelor.


Organizatori
Parteneri media
Completați formularul de aplicare